Nicolae N. Tomoniu
„Sfântul Nicodim de la Tismana”, Editura „Cuget Românesc” - Bârda, 2010, ISBN 978-606-92052-7-3
Prin cărţile publicate până acum Nicolae N. Tomoniu ne-a obişnuit cu rigoarea şi precizia cercetătorului care cu acribie studiază hrisoave şi documente pentru a aduce la lumina prezentului adevăruri despre personalităţi şi evenimente din zona timpului istoric creator.
O astfel de carte semnată de distinsul profesor a apărut de curând la Editura „Cuget Românesc”, intitulată ”Sfântul Nicodim de la Tismana”, ce cuprinde „noi cercetări privind biografia primului Arhimandrit al Sfintei Mânăstiri Tismana”, având un cuvânt înainte semnat de Pr. Prof. Dr. Al. Stănciulescu - Bârda.
Despre autorul acestei cărţi Artur Silvestri scria în februarie 2008 că este un ”cercetător în domeniul istoriografiei locale, jurnalist, remarcabil promotor în reconsiderarea „regionalismului creator”, „webmaster” cu o uimitoare putere de invenţie şi acţiune articulată; a conceput studii despre Nicodim de la Tismana (biografie, operă, influenţe etc.)”( …).
Citind această interesantă
carte, mi-am adus aminte de ce spunea Octavian Goga: „În viaţa popoarelor luptătoare scriitorii au fost şi vor
rămânea avangarda care deschide bătaia. Scrisul lor este
trâmbiţa fermecată prin care se propagă aspiraţiile unui
neam. În sufletul lor larg ei cuprind şi plămădesc durerile mari
ale mulţimii. Ei sunt reprezentanţii celor mai avansate credinţe
şi din ţinuta lor trebuie să se desprindă idealitatea
luptei unui popor. Cu ochii robiţi de-un chip care pluteşte departe,
ei merg înainte şi drumul lor e fără cotituri. Ei au numai
popasuri, întoarceri n-au. Ei sunt apostolic, nu vameşi. Ei predică,
nu fac târg”. Rândurile citate se potrivesc atât Sfântului Nicodim, autorul
„Tetraevangheliarului”, în limba slavonă, cât şi autorului
cărţii de care facem vorbire.
Volumul este structurat în trei părţi, prima cuprinzând patru capitole: I - Unde s-a născut Nicodim; II - Viaţa lui Nicodim în Serbia şi la Athos. Satele Stareţului Nicodim în Serbia; III - Şase secole de la întemeierea Bisericii Ortodoxe Româneşti neatârnate: IV - Mânăstiri şi biserici construite de Sfântul Nicodim de la Tismana în Ţara Românească. Partea a doua cuprinde capitolele: Cuvânt înainte al Fundaţiei Tismana; I - În căutarea locului sfânt; II - Minunile Sfântului Nicodim în faţa domnitorilor. Ridicarea lui la ceruri; III - Ascunderea moaştelor Sfântului. Dispariţia sicriului. Partea a treia cuprinde următoarele capitole: I - Vechimea locurilor sfinte de la Tismana; II - Istoria veacurilor dinainte de înfiinţarea Arhimandriei de la Tismana; Concluzii de final, Cuprins şi un bogat set de imagini color din interiorul Mânăstirii Tismana, copii după documente, imagini din Serbia, hărţi, schema arborelui genealogic al lui Nicodim, fotografii ale unor mânăstiri din zonă şi „Înrudirea valaho – sârbo - bulgară a Sfântului Nicodim şi a rudelor sale.”
Având în vedere că istoria
universală sau a unui teritoriu naţional „se alcătuieşte
din micile istorii ale provinciilor, localităţilor, evenimentelor,
personalităţilor, monumentelor, mentalităţilor, etc.” (Pr. Prof.
Dr. Al. Stănciulescu - Bârda), cartea lui Nicolae N. Tomoniu este parte
integrantă a istoriei Balcanilor, inclusiv a ţării noastre.
Depunând o muncă de
cercetător, caracteristică acribiei, asupra hrisoavelor,
pergamentelor, frescelor, documentelor, cărţilor care au adăstat
asupra vieţii şi faptelor Sfântului Nicodim, autorul acestei
cărţi aduce noi date şi precizări asupra locului unde s-a
născut ctitorul Mânăstirii Tismana., ajungând la concluzia, aşa
cum scria şi N. Iorga în „Istoria bisericii româneşti”, Cap. V. Decăderea
înrâuririi greceşti. Noua înrâurire sârbească”: „Era un Macedonean fără naţie
lămurită, născut la Perlepe sau Prilep,
în stăpânirea sârbească,
din mamă sârboaică,
dar tată grec.”
Însă precizările lui N. N. Tomoniu sunt mai nuanţate
faţă de marele istoric, argumentând în favoarea ideii, cu documente
şi analize logice, că Sfântul Nicodim s-a născut în satul Prilep
din Kosovo, la 1320(?). Venind dintr-o familie nobilă el se consacră
încă de timpuriu atmosferei de rugăciune şi evlavie, devenind
mai târziu o personalitate de frunte la muntele Athos. De aici spiritualitatea
isihastă „s-a răspândit în
mânăstirile din Bulgaria, Serbia şi Rusia dar şi în Ţara Românească prin Sfântul Nicodim de
la Tismana, reprezentant „de frunte
al isihismului pe pământ românesc.”
Nicodim a fost
înălţător de biserici în Serbia şi în Ţara
Românească având sprijinul lui Vladislav Vodă (1364-1377), acesta
fiind fratele lui Radu, mare Ban al Severinului.
De-a lungul vieţii Nicodim a
avut misiuni la Bizanţ, aşa cum ne precizează P.P. Panaitescu, a
donat Mânăstirii Tismana sate în Serbia, cu sprijinul cneazului
Lazăr, (cum specifică fiul său Ştefan Lazarevici, la 1406,
pe vremea lui Mircea).
În 1369, Nicodim este chemat în
Ţara Românească şi întemeiază, „cu ceata lui de
călugări”, mânăstirea de piatră de la Vodiţa,
lângă Porţile de Fier. După plecarea sa în Serbia pentru a
participa, la chemarea cneazului Lazăr, la misiunea de împăcare la
Bizanţ a bisericii sârbeşti cu patriarhia. Întors din această
misiune, Nicodim a găsit pe fraţii săi sub regatul maghiar
şi stăpânire catolică. Ne dorind să lase pe fraţii
săi sub această nouă orânduire Nicodim a hotărât să
găsească un alt loc pentru o nouă mânăstire, astfel în anul
1378, întemeiază „mănăstirea
cea nouă de la Tismana”.
(P.P.Panaitescu - S-a sfinţit
biserica în anul 6886-1378-şi a murit sfânt părintele nostru Nicodim
în anul 6915-1406-op.cit.,p.139.
).
Conform documentelor vremii, precizări a unor
cercetători, şi a istoricului N. N. Tomoniu, Nicodim a ctitorit mai
multe biserici şi mânăstiri pe teritoriul ţării noastre. Printre
acestea sunt: Mânăstirea Vodiţa, cu sprijinul material al lui Vlaicu
Vodă, Mânăstirea Tismana, cu 60 de vieţuitoare, la 5 km de
centrul oraşului Tismana, mănăstire la început construită
din lemn, sub Vladislav Vodă, apoi din zid între 1375-1378, Nicodim fiind
ajutat de voievozii Radu I şi Dan I. Mircea cel Bătrân a ridicat
şi ctitorit Mănăstirea Cozia pe locul numit Nucet pe Olt la
sfătuirea „călugărului
Nicodim de la Tismana sfetnicul lui
Mircea întru cele dumnezeieşti”. La Mănăstirea Prislop,
Nicodim a scris Tetraevangheliarul
său slavon organizând aici o viaţă de obşte după
modelul de la Tismana, fiind „cel de-al
treilea lăcaş zidit de el pe pământ românesc”. Sunt
mânăstiri sau biserici a căror organizare, cum spune N. N. Tomoniu,
sau întemeiere, probabil, legate de activitatea Sfântului Nicodim sau al ucenicilor
săi, cum ar fi: Mânăstirile Cotmeana, Topolniţa, Gura Motrului, Vişina, etc.
În partea a II-a , autorul în „Cuvânt
înainte al Fundaţiei Tismana”, al cărui preşedinte este, „propune prin editarea acestei lucrări
a lui Ştefan Ieromonahul, o nouă modalitate a ne apăra valorile
specifice poporului nostru” , fiindcă acesta a făcut ceea ce face
cu profesionalism N. N. Tomoniu, aducând la lumina tiparului şi în
faţa cititorilor pagini importante din istoria Mânăstirii Tismana. Autorul
acestei cărţi aduce corecturi, cu argumente fără
tăgadă, la „istoria” lui Ştefan Ieromonahul, evidenţiind
neconcordanţele de ordin istoric. Este publicată Prefaţa ediţiei din 1883 semnată de IOSIF al Râmnicului
la 1883, iulie,18, inclusiv Predoslovia către cititori,
semnată de Ştefan Ieromonachu.
Nicolae N. Tomoniu este stăpân
pe uneltele sale, aduce noi date şi clarificări ce dau la iveală
un simţ foarte fin al nuanţei, iar siguranţa tonului ascunde o
înclinaţie bine strunită către ordinea intelectuală. Talentul
exprimării este suficient pentru ca excursul să devină incitant.
Deplasarea interesului de la istoria locală la cea naţională
şi europeană (vezi trimiterile la ţările din
vecinătate, şi nu numai), are nu doar o raţiune numai
istorică, dar şi expresia unui sentiment profund al iubirii de
Ţară şi religia ei.
Cartea „Sfântul Nicodim de la Tismana” de
Nicolae N. Tomoniu este expresia iubirii
istoriei românilor. Acest volum se constituie într-o necesitate, în
condiţiile europenizării ţării noastre şi al
fenomenului globalizării, multe elemente din istoria neamului,
tradiţii etnofolclorice şi etnografice, mentalităţi, vor
dispărea, s-au se vor estompa, iar elementele de noutate aduse de
această carte rămân „pietre de aducere aminte” (Vechiul Testament,
Iosua, 4.5.), zestre şi tezaur inestimabil cu care intrăm în Europa.
Al.Florin ŢENE
Cluj-Napoca – 12 sepembrie 2010
***
Propuneri si contacte : editura.online@gmail.com
Situl aparţine ARP -
ASOCIAŢIA ROMÂNĂ PENTRU PATRIMONIU