Sinaxar
CUVIOSUL NICODIM DE LA TISMANA
Cuviosul Nicodim cel Sfinţit
era de neam macedo-român, născut la Prilep, în sudul Serbiei, prin anul
1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr şi a domnului Ţării
Româneşti, Nicolae Alexandru Basarab. După ce învaţă carte,
se duce din tinereţe în Muntele Athos şi se călugăreşte
în Mânăstirea Hilandar, unde mai târziu ajunge egumen şi chiar
protoepistat în conducerea Sfântului Munte.
După
anul 1365 vine în Ţara Românească şi întemeiază cu ajutorul
lui Vlaicu Vodă (1364-1377) şi Radu I (1377-1383), Mânăstirea
Vodiţa (în 1369) şi Tismana (1377). Mai întemeiază la sudul Dunării
două mici aşezări monahale, Vratna şi Mânăstiriţa,
în Oltenia Gura Motrului şi Vişina, iar în Ţara Haţegului
întemeiază Mânăstirea Prislop (la sfârşitul sec. al XIV-lea),
unde a scris un Evangheliar slavon (1404-1405).
Biserica
Ortodoxă îl prăznuieşte la 26 decembrie, ziua mutării sale
la cele veşnice.
Fapte
şi cuvinte de învăţătură
Ajungând la
Athos, în Gradina Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim s-a nevoit mai întâi în obşte,
apoi singur într-o peşteră în preajma Mânăstirii Hilandar, răbdând
grele ispite de la diavoli. Însă, fiind umbrit de darul lui Hristos, în puţină
vreme s-a curăţit de patimi, a desprins lucrarea cea dumnezeiască
a sfintei rugăciuni şi s-a învrednicit de darul mai înaintevederii şi
al facerii de minuni, ajungând vestit în tot muntele.
Ca egumen al
marii lavre Hilandar, Cuviosul Nicodim a adunat în obştea sa până la
o sută de călugări atoniţi, greci, sârbi, macedoneni, români
şi bulgari, deprinzându-i pe toţi cu frica de Dumnezeu şi hrănindu-i
cu învăţăturile Sfintei Scripturi, fiind dascăl iscusit al
rugăciunii lui Iisus, adânc teolog şi părinte duhovnicesc
luminat. Pentru aceea nu puţini sihastrii, călugări de chinovii şi
egumeni veneau la el pentru sfat şi cuvânt de folos.
Pentru
cinstea de care se bucura peste tot, la rugămintea cneazului Lazăr,
Cuviosul Nicodim a mijlocit la Constantinopol, împreună cu ucenicii săi,
Isaia şi Partenie, împăcarea Bisericii Ortodoxe Sârbe cu Patriarhia
Ecumenică. Deci, văzând patriarhul şi împăratul smerenia şi
înţelepciunea cuviosului şi cucerindu-se de sfinţenia vieţii
sale, îndată au ridicat anatema dată asupra Bisericii Sârbe, spre
lauda lui Hristos şi bucuria creştinilor. Aşa înţelegea el
să împlinească Evanghelia şi să ajute la mântuirea
semenilor săi.
Fiind în
sudul Dunării, în urma unei descoperiri dumnezeieşti, vine în Ţara
Românească şi se aşează pe valea râului Vodiţa, unde
exista o mică sihăstrie întemeiată de călugări vlahi. Aici,
Cuviosul Nicodim, cu ajutorul domnitorului Vladislav-Vlaicu Vodă şi
al sihaştriilor din partea locului, zideşte chilii şi biserică
de piatră cu hramul „Antonie
cel Mare”, pe care o
sfinţeşte în anul 1369. Mânăstirea Vodiţa a fost înzestrată
apoi cu danii şi întărită prin hrisov domnesc ca „după chiar moartea lui Nicodim să nu fie
volnic a pune în locul acela stareţ nici domnul nici arhiereul, nici alt
careva; ci cum va zice chiar Nicodim şi cum va aşeza, aşa să
ţină călugării care sunt acolo şi ei singuri să-şi
pună stareţ”.
Pe valea
pârâului Tismana, unde se nevoiau încă de la începutul secolului XIV mai
mulţi sihastri în jurul unei mici biserici de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, Cuviosul Nicodim a înălţat, de
asemenea, la locul numit „Cascade”, Mânăstirea voivodală Tismana, cu acelaşi
hram, cu ajutorul domnitorului Ţării Româneşti şi al
cneazului Lazăr. Marele stareţ formează aici o obşte
renumită de călugări, ajută la menţinerea în
continuare a vieţii isihaste şi pune rânduială călugărească
de chinovie, după tradiţia Muntelui Athos.
Adunând în
jurul său câţiva călugări luminaţi, a întemeiat la Mânăstirea
Tismana o vestită şcoală de caligrafi şi copişti de cărţi
bisericeşti, renumită în toată Peninsula Balcanică. De
aici, Cuviosul Nicodim conducea duhovniceşte toate mânăstirile
organizate de el şi întreţinea corespondenţa cu egumeni şi
ucenici din Athos, din Serbia şi din Ţara Românescă, precum şi
cu patriarhul Eftimie al Târnovei, dovedindu-se un mare teolog şi părinte
duhovnicesc.
La bătrâneţe,
Cuviosul Nicodim încredinţează grija celor două Mânăstiri,
Vodiţa şi Tismana, ucenicului său, ieromonahul Agaton, iar el se
retrage în peştera de deasupra Mânăstirii, ce se păstrează
până astăzi. Acolo petrecea cuviosul toată săptămâna
în post în priveghere şi neîncetată rugăciune, iar Duminica
cobora în mânăstire, săvârşea Sfânta Liturghie şi vindeca
pe cei bolnavi. Apoi mânca la trapeză cu părinţii, mângâia pe toţi
cu cuvinte de folos şi iar se urca la peşteră.
Pentru sfinţenia
vieţii sale, Cuviosul Nicodim se învrednicise de la Dumnezeu de darul
izgonirii duhurilor necurate şi al vindecării suferinţelor omeneşti.
De aceea numele lui se făcuse cunoscut până dincolo de hotarele Ţării
Româneşti şi mulţi alergau la ajutorul lui. Se spune în tradiţia
mânăstirii că unii bolnavi se vindecau numai cât ajungeau la Tismana.
Alţii se tămăduiau cu rugăciunea şi binecuvântarea
cuviosului, sau numai cât se atingeau de rasa lui. Printre cei vindecaţi
de Sfântul Nicodim se numără şi fata regelui Sigismund, care era
bolnavă de epilepsie.
Ajungând la
bătrâneţe, Cuviosul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana,
binecuvântându-şi ucenicii, şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos,
la 26 decembrie 1406, iar sfintele sale moaşte au fost aşezate în
mormântul pregătit de el în biserică. Datorită vitregiei
vremurilor, mai târziu moaştele sale au fost aşezate la un loc tăinuit.
O mică parte din ele s-au dus în Macedonia, iar degetul arătător
de la mâna dreaptă se păstrează în biserica Mânăstirii
Tismana.
In imaginile de mai sus:
Sfântul Nicodim de la Tismana
Moaştele Sfântului
Peştera Sfântului
***
Propuneri si contacte : editura.online@gmail.com
Situl aparţine ARP -
ASOCIAŢIA ROMÂNĂ PENTRU PATRIMONIU