CĂTRĂ TINERII POEŢI...

de Şt. O. Iosif

— 1901 —

I

Întunecată-i steaua ţării noastre ...

Înstrăinaţi trăim în zile grele

Şi viitorul — plin de semne rele —

Vesteşte lacrimi numai, şi dezastre…

Spre voi se-ndreaptă glasul rugii mele,

Fraţi cântăreţi : Sus inimile voastre,

Poeţi pierduţi prin nori şi-n Inimi albastre

Ce nu visaţi decât la flori şi stele ...

Nu osteniţi, ca-n amurgit de seară,

Ci — treji la mândrul strigăt de fanfară

Veniţi cu suflet şi cu voie bună

Spre soarele ce-i gata să răsară,

Să înălţăm iar flamura străbună

A dragostei de lege şi de ţară !

II

Cântaţi umbriţi de-a flamurei aripă

Sub oare uriaşi bătrâni luptară !

Au n-auziţi pe-ntinsele hotară

Ce jalnic paseri mari de pradă ţipă ?

Şi nu vedeţi ce nouri se-nălţară ?...

Grea vijelie-n fiecare clipă

Ne spulberă comorile-n risipă —

Chiar sfânta noastră doină stă să piară !

Copii răzleţi ai mândrei noastre naţii !

De mai trăieşte-n voi simţire vie,

Veniţi atunci şi vă cunoaşteţi fraţii !

Sădiţi în inimi vechea bărbăţie,

Avânturi mari, eterne aspiraţii...

Şi numele pe veci slăvit vă fie !

III

Eu nu-s decât un singur glas din satul

Pierdut în noapte . . . Numai o fiinţă

Din miile ce-aşteaptă-n suferinţă —

Dar va veni o dată multvisatul !

Veni-va — şi cântări de biruinţă

Vor izbucni de-a lungul şi de-a latul

Din munţi şi văi gonind pe Necuratul

Ce vrea să stingă-n voi orice credinţă !

Eu nu-s decât un sol — eu sânt drumeţul

Grăbit — şi noaptea înapoi mă cere.. .

Sânt flacăra pe care-o poartă vântul,

Dar va să vie, — vine Cântăreţul !

El va sfinţi măreaţa înviere ...

Veniţi cu toţii să vestim Cuvântul ! ...

Sămănătorul, anul I, nr. 1, 2 decembrie 1901

Înapoi la articolul Sămănătorul