Noi
apariţii editoriale
„Minunat este Dumnezeu întru sfinţii
Lui” (Ps. 67, 36)
Credinţa trăită cu
adevărat se manifestă prin fapte. Dacă din poporul român
dreptcredincios se mai nasc sfinţi, încă nu s-a pierdut legătura
omului cu Ziditorul său. Pe noi ne încurajează atât trăirea
cuvioşilor români, cât şi puterea noilor mucenici care au mărturisit
pe Hristos. Cu câteva decenii în urmă, credincioşii păstrau prin
viu grai şi cu mare evlavie amintirea sfinţilor care s-au manifestat
prin credinţă deosebită comparativ cu ceilalţi credincioşi.
Astăzi, când ne înpânzesc noile tehnici electronice sofisticate, că
nu reuşeşti să înveţi pe una bine şi deja te trezeşti
că este învechită, acum când avem posibilitatea de a memoriza
electronic un volum mare de informaţie, noi nu facem mai nimic. Nu mai
este la modă să citim vieţile sfinţilor, chiar de loc nu
mai este la modă să citim cărţi, să mergem la
bibliotecă, toate le găsim pe net. Nu dea Dumnezeu să ajungem la
timpurile când o singură tipografie va deservi trei-patru ţări.
Suntem creştini
care avem dragoste faţă de Dumnezeu şi evlavie la sfinţii
lui. Ne bucură faptul că mai găsim în Basarabia tineri pasionaţi
de doctrine naţionale destoinice, tineri pasionaţi de voluntariat,
tineri pasionaţi de rugăciune şi viaţă curată.
Mai sunt cercetători care mânuiesc dosarele istoriei pentru a scoate la
lumina adevărul, sunt oameni care se ostenesc să tiparească cărţi
religioase accesibile fiecărui creştin. Trebuie doar să le mulţumim
pentru munca depusă şi să le valorificăm osteneala.
Parohia noastră de mai mult timp corespondează
cu un preot ortodox din România, părintele Alexandru Stănciulescu-Bârda,
din Ţara Olteniei, parohia Malovăţ-Mehedinţi. Părintele
Alexandru desfăşoară în parohie o activitate pastorală şi
misonară la cel mai înalt nivel. De mai mult timp îşi bucură
enoriaşii cu o foaie periodică gratuită, prin care-şi
împrospătează fiii duhovniceşti cu ultimile noutăţi. „Scrisoarea pastorală”, aşa cum o numeşte părintele Stănciulescu,
conţine atât meditaţii pe diferite subiecte religioase, cât şi
ultimele noutăţi din cadrul parohiei. Pe lângă această
osteneală, părintele mai coordonează timp de 20 de ani,
activitatea unei edituri, editura „Cuget Românesc”. Prin intermediul ei, publică, la nivelul
unei parohii, sute de titluri de cărţi şi broşuri cu conţinut
teologic, istoric, literar, pe care le răspândeşte în parohie, în ţară
şi în străinătate prin sistemul ,,cartea prin poştă”.
O lucrare
care mi-a atras atenţia prin faptul că pune în lumină
personalitatea istorică a Sfântului Nicodim de la Tismana, este cartea
Profesorului Nicolae Tomoniu „Sfântul
Nicodim de la Tismana”.
Aceasta conţine
224 pagini, dintre care 40 pagini din hârtie cretată cu imagini color, hărţi,
tabele genealogice etc.
Autorul cărţii
s-a născut în anul 1944 şi este cercetător în domeniul
istoriografiei locale, jurnalist. Domnul Prof. Nicolae Tomoniu s-a străduit,
pe cât i-a fost cu putinţă, să pună o cărămidă
la construcţia Istoriei celei mari a Ţării Româneşti.
Pentru aceasta, cu foarte multă sârguinţă, s-a dedicat cercetării
locurilor natale şi a oamenilor. El s-a axat pe evoluţia istorică
a statalităţi româneşti în tandem cu evenimentele istorice ale
creştinismului ortodox român. Puţini din istorici recunosc şi
confirmă contribuţia Bisericii Ortodoxe Române la consolidarea
statalităţii.
Cartea este
împărţită în trei părţi, fiecare conţinând mai
multe capitole.
Prima parte
are patru capitole. Primul capitol, numit „Unde s-a născut Nicodim”, este destinat cercetărilor despre locul naşterii
cuviosului. Autorul pune la dispoziţia cititorului două ipoteze: una
din ele susţine că locul de naştere a Cuviosului Nicodim este
satul Prilep din Kosovo, alta că s-a născut în satul Prilep din
Macedonia. Ambele ipoteze au la bază izvoarele vechilor scriitori, precum şi
noile cercetări în domeniul istoriei românilor. Până la urmă,
autorul susţine că există mai multe motive de afirmare că
locul de naştere a Cuviosului Nicodim este satul Prilep din Kosovo.
Următorul capitol este dedicat biografiei
propriu-zise a Cuviosului din copilărie şi până la întemeierea
vieţii mănăstireşti în Ţara Românească. Născut
în satul Prilep, într-o familie de nobili creştini, copilul Nicodim va
copilări în Serbia. De mic copil părinţii l-au dat să înveţe
carte şi „isteţ
fiind la minte, sfântul în scurtă vreme a învăţat toată
dumnezeaasca Scriptură, care duce întru mântuire, şi gramatica cea
slavonească, foarte bine desăvârşit” (pag. 25). Mai târziu, părăseşte
casa părintescă şi se îndreaptă spre Muntele Athos, unde îşi
desăvârşeşte educaţia monastică şi literară,
devenind personalitate de frunte a Muntelui Athos (pag. 26). Din Muntele Athos,
spiritualitatea isihastă s-a răspândit în mănăstirile din
Bulgaria, Serbia şi Rusia, Sfântul Nicodim de la Tismana , însă
devine reprezentantul de frunte al isihasmului românesc. După multă
rugăciune şi nevoinţă, cuviosul Nicodim îşi manifestă
dragostea faţă de Dumnezeu prin construirea de biserici în Serbia şi
Ţara Românească. În timpul domniei lui Vladislav Vodă
(1364-1377), cuviosul înalţă, pe pământul român, biserici şi
mănăstiri, Vodiţa şi Tismana, devenite apoi centre
monastice de importanţă.
Capitolul
trei dezvăluie o filă a istoriei Bisericii Ortodoxe din România,
despre cele şase secole de la întemeierea Bisericii Ortodoxe Româneşti
autonome su independente. Profesorul Tomoniu pune în evidenţă
implicarea nemijlocită a domnitorului Mircea cel Bătrân în rezolvarea
problemelor teritorial-administrative ale Mitropoliei Ungro-Vlahiei. Este
foarte important momentul recunoaşterii de către Patriarhia Ecumenică
a celor două mitropolii ortodoxe pe pământul românesc. Mitropolitului
Ungro-Vlahiei i se conferă titlul de „exarh al plaiurilor”, având sub oblăduirea sa şi românii
ortodocşi din Ardeal (pag. 42).
Ultimul
capitol din partea întâi a lucrării conţine lista bisericilor şi
mănăstirilor construite de cuviosul Nicodim de la Tismana în Ţara
Românească. Efortul cuviosului de a pune bazele unui monahism autentic în Ţara
Românească, prin cele patru mari mănăstiri construite din
osteneala lui (Vodiţa, Tismana, Cozia, Prislop), este continuat de
ucenicii lui, care preiau opera lui isihastă, construind şi ei câteva
mari centre monastice în Ţară (mănăstirile Cotmeana,
Topolniţa, Gura Motrului, Vişina).
Partea a doua a lucrării conţine o
hagiologie autentică scrisă de Ieromonahul Ştefan. Lucrarea
acestuia cu titlul „Vieaţa
Prea Cuviosului Părintelui nostru Nicodim sânţitul” a apărut pentru prima dată la Bucureşti
în anul 1883. Dacă în prima parte profesorul Tomoniu a descris viaţa
sfântului prin prisma evenimentelor politice şi administrative bisericeşti,
apoi în această parte a lucrării el propune cititorilor viaţa
cuviosului Nicodim cu explicaţiile de rigoare. Până a începe
descrierea celor trei capitole despre viaţa cuviosului, autorul ne face o
introducere cu actualele activităţi ale Fundaţiei Tismana (pag.
57-58), care propovăduieşte viaţa şi învăţătura
cuviosului drept exemplu de urmat pentru toţi românii. Autorul insistă
apoi să concordeze unele date de ordin istoric din lucrarea lui Ştefan
Ieromonahul. Opera hagiologică propriu-zisă scrisă de
Ieromonahul Ştefan, începe cu naşterea Sfântului Nicodim (pag. 75),
botezul Sfântului Nicodim (pag. 76-79), urmată de activitatea pastorală
a cuviosului în sânul de diacon (pag. 79-81) şi cel de arhimandrit (pag.
81-84), hirotonit fiind de patriarh. Lucrarea continuă cu descrierea amănunţită
a câtorva minuni săvârşite de Sfântul Nicodim. Cele câteva minuni din
capitolul întâi sunt urmate de altele săvârşite de cuvios în faţa
domnitorilor, şi cea mai impresionantă este ridicarea la ceruri (pag.
99-114). Ultimul capitol din partea a doua a lucrării prezintă minuni
făcute nu de Sfânt, ci cu Sfântul. Ieromonahul Ştefan descrie
momentul ascunderii moaştelor Sfântului Nicodim şi dispariţia
sicriului (pag. 114-127).
Ultima parte
a lucrării reprezintă o adevărată hagiografie a ţinutului
Tismana. Primul din cele două capitole descrie vechimea locurilor sfinte
de la Tismana. Activitatea profesorului Tomoniu, în cadrul Consiliului Local
Tismana, i-a deschis o altă uşă de a studia îndeaproape acele ţinuturi.
Profesorul nu neagă nici iniţiativa şi susţinerea maicii
stareţe de la mămăstirea Tismana, maica Ierusalima Gligor.
Autorul este plăcut surprins de activitatea şi mai ales evlavia
monahicească a Prea Cuvioasei Stareţe, care se refractă peste
întreaga mănăstire şi peste toţi vieţuitorii şi
închinătorii ei (pag. 128). Trece în revistă şi evoluţia
istorico-spirituală din acele ţinuturi, începând cu întemeierea mănăstirii
finisând cu perioada regimului ateist până la etapa actuală. Toate
aceste evenimente sunt strâns legate de momentele vieţuirii cuviosului în
acele ţinuturi, inclusiv şi unele toponime.
Celălalt
capitol redă istoria veacurilor dinainte de înfiinţarea Arhimandriei
de la Tismana. Studierea momentelor istorice, prin prisma evoluţiei creştinismului
în acele ţinuturi, îl ajută pe cititor să recunoască obârşia
neamului românesc creştin. Studiile profesorului Tomoniu ne aduc la
concluzia că mulţimea de boieri şi nobili români au fost în
majoritatea lor creştini. Un capitol aparte îl constituie Ortodoxia
românească după Marea Schismă (pag. 152-158). O atenţie
deosebită autorul o acordă legăturii neamului Basarabilor, care
au avut un rol decisiv în întemeierea ţării, cu ţinutul Tismana.
Cartea nu
este numai una de întărire sufletească pentru credincioşii creştini,
ci şi un ghid practic pentru toţi cei care simt chemarea să-şi
iubească ţara şi neamul. Fotografiile vechi de la sfârşitul
cărţii confirmă atitudinea autorului faţă de cele
scrise.
Aplicarea
cercetărilor ştiinţifice pe marginea unor evenimente şi
personalităţi bisericeşti va contracara ideologia ateistă
care persistă în societatea noastră, desfigurând unele adevăruri
istorice şi, mai ales, hagiologice, numindu-le mituri sau balade.
Osteneala profesorului Nicolae Tomoniu a pus capăt iniţiativelor
iluzorii de a denatura personalitatea istorică şi duhovnicească
a cuviosului Nicodim de la Tismana. Munca profesorului Tomoniu a fost încununată
de către preotul Alexandru Stănciulescu, care i-a editat opera. Ţinem
să le mulţumim ambilor, prin intermediul revistei, pentru aceste
eforturi. Avem astfel o fericită ocazie să savurăm această
hrană spirituală.
Pr. Viorel COJOCARU
Citiţi de acelaşi autor, tot în revista „Luminătorul”,
nr. 5 (110) - 2010 şi
Sinaxar - CUVIOSUL NICODIM DE LA
TISMANA
***
Propuneri si contacte : editura.online@gmail.com
Situl aparţine ARP -
ASOCIAŢIA ROMÂNĂ PENTRU PATRIMONIU