FRAGMENT EPIC

de George Coşbuc

Iar pe lumea cealaltă scoborînd acum flăcăii

Cei căzuţi la Vid pe dealuri şi pe sesiuni la Vidin,

Citi găsesc pe rînd în stoluri, adunaţi în gura văii

Stau s-aştepte alte gloate cîte se vedeau că vin.

Unii şterg de iarba udă cîte-o sabie-ncruntată,

Din pulpana hainei alţii sîngele duşman îl storc,

Şi se laudă cu toţii şi vorbesc ou toţii-odată,

Precum fac biruitorii din războaie când se-ntorc.

Cînd văzur-această gloată, toţi acei ce-nduşmăniră

Pe români de-a lungul vremii, plini de spaim-au tresărit

Şi s-au resfirat în noapte, precum fumul se resfiră,

Şi din margini mai spre margini se topeau necontenit.

Cu genunchii plini de tremur şi cu suflul morţii-n gură,

Morţi erau de-a doua oară, ca-ntr-al Orcului noian

Luptătorii din Ahaia cînd îngălbeniţi văzură

Strălucind prin noapte coiful comandantului troian.

Dar ai noştri, morţi de veacuri, cîţi pieriră prin războaie,

Apărînd a lor credinţă şi pămîntul românesc,

Stau cu ochii ţintă-n noapte şi-a lor mijloc îl îndoaie

Ca s-apropie privirea de minunea ce-o zăresc :

Văd români, şi-aud cuvinte româneşti ! De-ai lor cu toţii !

Umilit venea, iar astăzi ce trufaş acest popor —

Şi-ndrăznind dinîi o seamă, vin sfioşi să-şi vadă soţii,

Tot mai mulţi, cu toţii-n urmă ies grăbiţi din noaptea lor.

Şi precum în neastâmpăr paseri grabnice cu zborul

Se tot strîng de pretutindeni toamna ca să plece-n stol,

Astfel s-adunau românii şi sporea mereu poporul

Celor morţi umplînd de vuiet cîmpul mai nainte gol.

S-a mişcat acum de-a valma toată lumea-n locuinţa

Umbrelor, sunînd ca marea şi-ntr-un zbucium nentrerupt,

Iar de-atîta nor de duhuri ce-şi vădea prin glas fiinţa

Se părea că-i românească toată lumea dedesubt.

Străbătând genuni cu mersul, nesfîrşită li-e venirea,

Ca potopul de puternici şi nebiruiţi ca el

Cîţi pieiră făr' de urmă copleşiţi de năvălirea

Asiei, şi-arcaşi cu glugă, din cîmpiile lui Gel.

Cîţi au înroşit cu sînge rîuri mari şi-ascunse plaiuri,

Cînd prin văile bulgare Ioniţ-avea locaş

Şi frumosul grai al nostru printre bîlbîite graiuri

Şi-1 păstrau, murind sub steagul ducilor de Făgăraş.

Iată-i înşişi vin în frunte cei ce-au cîrmuit norodul,

Principii din munţi şi banii cu viteze fiare-n scut,

Şi cu Negru Vod-alături vine Dragoş Voievodul,

Unul fost la Olt de pază, celălalt străjer la Prut.

Şi-Alexandru-al cărui nume şi-astăzi codrii-l mai îngînă,

Tînăr şi părînd ca Hector cel cu coif fluturător

Cînd cu suliţa-i grozavă, falnic răsucind-o-n mînă

Sare-n mîndru-i car şi umple cîmpii Troiei de omor.

Trăsnete-al mîniei noastre, Mircea, tu iuţeşte-ţi paşii !

Adă-ţi gloatele ce-n clipa bine-potrivitei vremi

Prins-au fulgerul cu palma ! Braţ, ce pustiind vrăjmaşii,

Dunărea ca soţ de luptă, munţii te-ai trudit să-i chemi.

Ce vei fi gîndit tu, Mircea, cînd vedeai pornit cum vine

Peste munţi şi peste ape, ca furtuna, Ilderim ?

Vai, putem noi azi pricepe sufletul ce-a fost în tine,

Mai avem simţire-n inimi ca-ndeajuns să te slăvim ?

Iar dincolo vine-n goană cel ce-n numărate zile

A clintit temeiul lumii şi-a oprit şi vremea-n loc,

Cel cu nume sfînt de-arhanghel — cu-al tău nume, Mihaile,

Tot ca tine de puternic şi cu sabie de foc.

Munţii se retrag din cale-i, iar potrivnica sa bardă

Intră-n fier ca-n lemnul putred, pui de oltenescul leu ?

Foc de n-ar mai fi, şi lege, ca nimic să nu mai ardă,

Foc ar naşte iar pe lume ochii-acestui Prometeu.

Şi cu el Fărcaş şi Stoica, şi-nvîrtindu-şi buzduganul

Doi Buzeşti, ducînd şi spaimă şi-al pieririi-ngheţ cu ei !

Spuie Neajlovul, Sinane, cîte oşti pierdu sultanul,

Şi Şelimberul să spuie cum ţi-a fost, nebune-Andrei ?

Amurat, ţi-aduci aminte, cum sosi grăbit o dată

Şi era să-ţi spargă poarta ea să-ţi intre-n Ţarigard ?

Şi ce cale-avea să facă ! Dar s-a tînguit vrodată

Fulgerul că-i drum departe de la nor pînă la brad ?

Iată-1 însă cel din cuibul pus de-oştenii teutonici,

Ştefan, turnul de-apărare al românilor, venind

Suflet mînios şi-n toată strălucirea cîtă-n cronici

Scrisă e c-a fost pe vremea cînd el ţara străjuind

A făcut din oase-un munte şi-a-nhăţat şi regi de plete

Şi, arînd de ciudă eîmpul, puse-n jug duşmanii lui —

Pe mănunchiul spăzii sale mîna lui tot caldă stete,

Căci el nu ştiuse-n viaţă cum s-anină spada-n cui.

El şi-aici e-ntreg în arme şi purcede-aprins pe cale,

Parc-apururi vede-n faţă Rahova şi Podu-nalt,

Iar de vuietul mulţimii şi de coifuri şi de zale

Tremură, răzbit de spaimă, tot tărîmul celălalt.

El şi-aici e vîntul iernii, şi duşmanii săi sînt pleava !

Urcă munţi fără de plaiuri, trece Dunări fără pod —

Faceţi loc ! Sosesc ca rîul luptătorii din Suceava,

Trec voinicii cei năpraznici ai lui Ştefan Voievod !

Şi Ion Cumplitul Vodă, jalnic schilăvita strajă

A Moldovei, scut puternic al poporului de rînd,

Şi nenfricoşatul Ţepeş, Petru Rareş a lui Majă

Vin cu toţii de prin noapte, gloate-n urmă-le-aducînd.

Şi hatmani şi capi de oaste — daţi-mi voi acum o sută

De vieţi, ca să am vreme să-i numesc aici pe toţi !

Şi tu, neam român, tu astăzi stai cu inima pierdută,

Făr’ de zei te crezi pe lume şi pustiu tu te socoti.

Iată-ţi gloria de veacuri ! Umbre mari din lumea moartă,

Ah, că n-am eu glas de tunet ca să pot să le rechem —

Ne avem şi noi Olimpul, şi pe-a veşniciei poartă

Am intrat şi noi ; şi-ntr-însul zei fără de moarte-avem !

Ce-ţi aluneci plin de jale ochii umezi pe ruine,

Neam al nostru, ca să judeci drumul schimbătoarei sorţi ?

Soarele din noapte iese, din mormînt puterea vine :

Naşterea cea viitoare ne e-n lumea celor morţi.

Sămănătorul, anul I, nr. 1, 2 decembrie 1901.

Înapoi la articolul Sămănătorul