Sămănătorul

Pagina de la Wikipedia, construită la 1 martie 2011, după modelul de pe site-l www.samanatorul.ro/istoric/

Sămănătorul a fost o revistă literară săptămânală, concepută de către George Coşbuc şi Alexandru Vlăhuţă şi care a apărut la Bucureşti, între 2 decembrie 1901 şi până la 27 iunie 1910 fără întrerupere. A jucat un rol important în viaţa literară a vremii şi a constituit catalizatorul pentru înfiinţarea curentului ideologic şi literar care i-a purtat numele - Sămănătorismul. Acest curent, promovat de colaboratorii revistei şi teoretizat de Nicolae Iorga, susţinea, în special prin intermediul paginilor revistei, valorile naţionale tradiţionale şi folclorice, necesitatea culturalizării ţărănimii, etc. „Sămănătorul” a publicat numeroase texte folclorice, documente istorice, pagini inedite din opera lui Mihai Eminescu, precum şi comentarii privind clasicii literaturii române, traduceri din literatura universală, etc.

Cuprins

Proiectul viitoarei reviste gândit în vara anului 1901

Discuţiile privind înfiinţarea revistei [1], s-au desfăşurat la Vila Sfetea de la Tismana şi au participat:

Toţi erau pentru înfiinţarea unei reviste dar fiecare din vorbitori avea propriile ţeluri. George Sfetea era interesat de tipărire. Alexandru Vlăhuţă, trimis al ministrului instrucţiunii publice, era interesat de a gândi “Sămănătorul” ca „un nou caiet pentru săteni”, susţinând campania de culturalizare în sânul ţărănimi, iniţiată de ministrul instrucţiei Spiru Haret. Conform acestuia, revista trebuia să promoveze o literatură inspirată de realităţile naţionale, acordând întâietate tematicii rurale. George Coşbuc, era interesat de scoaterea unei noi reviste pentru a aplica programul formulat de el pentru revista „Vatra”, care apăruse între 1 ianuarie 1984 şi august 1896, dar se abătuse de la program fără să-l urmărească punctual. Coşbuc susţinea că:”Trebuie să ne întoarcem, pe cât întoarcerea mai e cu putinţă, la vatra strămoşească, la obârşia culturală a noastră”. Odată acceptat acest concept, revista „Vatra” devine şi un precursor al curentelor ideologice şi culturale de la „Sămănătorul”.[2]

Problemele legate de format. Coperta şi conţinutul.

George Sfetea propunea un format de copertă executat de către pictorul Nicolae Grigorescu, cu care el mai colaborase. Propune un model după tabloul în ulei „Ţărancă cu oile la poiană” în care să apară şi un semănător. În final, se acceptă o copertă cu o ţărancă torcând, în dreapta semănătorului, şi cu aceiaşi simbolistică pe care pictorul o gândise pentru îmbrăcăminte. Desculţă, simbolizând viaţa de la ţară, cu fustă neagră peste genunchi, cu ie şi cârpă albă, combinaţia alb-negru fiind specifică portului popular sibian, ungurenesc, combinezon şi brâu pe roşu, motivele pe roşu ale brâielor purtându-se în zona subcarpatică din regat.

In privinţa conţinutului se propunea un editorial, o poezie, un reportaj sau o notă de drum, un articol de factură didactică sau de critică literară, un basm sau o piesă de teatru inspirată din literatura orală ţărănească, o poezie sau pilde ale marilor poeţi ai lumii.

Programul Sămănătorul

Programul revistei „Sămănătorul”, este expus în articolul programatic, Primele vorbe, nesemnat, se aduc în discuţie idei întâlnite cu mult înainte, la Vatra, dar şi în alte foi româneşti. începutul lor se caută uneori cu mult în urmă. Întâmplare nu poate fi că revista Curierul literar pu­blică, în loc de articol programatic, articolul lui M. Kogălniceanu din fruntea Daciei literare, din 1840. Programul Sămănătorului stăruia asupra însemnătăţii păstrării „limbii şi da­tinii strămoşeşti" şi cerea ca scriitorii să cunoască viaţa po­porului. Osândea scriitorii care puseseră în stihuri amăgirile şi durerile micii lor vieţi şi se înstrăinaseră „de marea viaţă a poporului, de marile lui suferinţe şi aspiraţii". Expectativa a uşurat „mediocrităţilor pompoase" triumful, se arată mai de­parte, şi a lăsat drum liber „vânturătorilor de fraze goale" să batjocorească limba, în cele mai diverse ocazii. Cei doi directori adresau cuvinte de îmbărbătare, invocând şi numele lui Eminescu. „Suflaţi colbul de pe cronici, cum zice poetul, şi faceţi să renască virtuţile bătrânilor de atunci în sufletul tinerimii de azi."[3]

Nemulţumit de tonul molcom-moldovenesc al textului, Coşbuc reia ideile directoare ale revistei: “Noi cu literatura astăzi nu mai stăm în mijlocul istoriei noastre, nu stăm nici în mijlocul tradiţiilor noastre, nu stăm mai ales în mijlocul poporului nostru: “Fără idealuri nu e luptă şi fără luptă nu e nici literatură”; “Am rupt firul tradiţiilor, ne batem joc de credinţa strămoşilor, luăm în deşert instituţiunile ţării şi aşezămintele ei, râdem în pumni de asperaţiunile naţionale şi importăm în literatură (...) - câte şi mai câte bolnave idei şi cu totul străine spiritului românesc”[4]

Şi Alexandru Vlăhuţă, în „Sămănătorul” numărul 3, de vineri, 16 decembrie 1901, dezvoltă pe larg bazele conceptuale ale revistei în articolul „Cărţi pentru popor”: „Icoane din trecut, întâmplări vitejeşti, isprăvi din acelea care-ţi înalţă sufletul, scene din viaţa de la ţară, pilde şi învăţături sănătoase date într-o formă atrăgătoare, puterea providenţială a unui primar ideal, a unui proprietar, a unui preot, a unui învăţător — aşa cum îi visăm şi cum ar trebui să fie oamenii aceştia — bunătatea, jertfele, munca şi izbînzile lor, întrupate în povestiri calde, sugestive, aşa ca cititorul să se simtă mişcat ca de lucruri văzute aievea şi să capete îndemnul de a-şi aduce şi el partea lui de bine pe lumea asta, de a se face şi el folositor cu ceva ţării şi neamului lui". Scriitorii sînt chemaţi să-şi facă „datoria", să lupte împotriva importului de idei, a coruperii limbii prin împrumuturi străine. Contestînd simbolismul, revista încurajează acele producţii care proslăvesc „marea viaţă a poporului" român, trecutul lui glorios, „frumuseţile acestui pămînt" etc.

Poeziile programatice Sămănătorul

Se constată că idei asemănătoare cu articolul programatic, Primele vorbe, exprimau şi poeziile din primul număr, putând fi considerate „manifeste" privind orien­tarea noii reviste. Astfel, Sămănătorul, poezia lui Vlăhuţă, înfăţişa muncitorul din ţarină aruncând sămânţa în brazdă. Poezia se încheia cu o urare, în spiritul cuvintelor din articolul programatic.

SĂMĂNĂTORUL

 

Păşeşte-n ţarină sămănătorul

Şi-n brazda neagră, umedă de rouă,

Aruncă-ntr-un noroc viaţa nouă,

Pe oare va lega-o viitorul.

 

Sunând, grăunţele pe bulgări plouă:

Speranţa, dragostea lui sfîntă, dorul

De-a-mbelşuga cu munca lui ogorul

Le samănă cu mîinile-amîndouă.

 

Trudeşte, făcătorule de bine,

Veni-vor, roiuri, alţii după tine,

Şi vor culege rodul — bogăţia.

 

Tu fii soldatul jertfei mari, depline:

Ca dintr-un bob să odrăslească mia,

Cu sîngele tău cald stropeşte glia.

 

Semănătorul, anul I, nr. 1, 2 decembrie 1901

 

O poezie mult mai exaltată scrie George Coşbuc. Poezia lui Coşbuc Fragment epic glorifică faptele de arme ale lui Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, Ion Vodă cel Cumplit şi a altor voievozi cu dragoste de ţară. Amintirea vitejiei lor trebuia să slujească de îndemn noii generaţii.[5] Poporul român, arată poetul, nu avea dreptul să se creadă fără „zei" în lume.

Iată-ţi gloria de veacuri! Umbre mari din lumea moartă, —

Ah, că n-am eu glas de tunet ca să pot să le rechem —

Ne avem şi noi Olimpul, şi pe-a veşniciei poartă

Am intrat şi noi ; şi-ntr-însul zei fără de moarte-avem !

 

Semănătorul, anul I, nr. 1, 2 decembrie 1901
Citiţi poezia Fragment epic

O altă poezie ce poate fi considerată programatică era poezia lui St. O. Iosif „Către tinerii poeţi” deşi St. O. Iosif nu era la conducerea revistei. Poezia consemna starea grea în care se găsea poporul român şi adresa o chemare poeţilor pierduţi în „nori" şi „zări albastre" şi visând „flori şi stele", să se întoarcă spre soarele „gata să răsară", înălţând „flamura străbună" a dragostei de „lege şi de ţară".

Copii răzleţi ai mîndrei noastre naţii!

De mai trăieşte-n voi simţire vie,

Veniţi atunci şi vă cunoaşteţi fraţii !

 

Sădiţi în inimi vechea bărbăţie,

Avînturi mari, eterne aspiraţii...

Şi numele pe veci sfinţit vă fie !

 

Semănătorul, anul I, nr. 1, 2 decembrie 1901
Citiţi poezia Către tinerii poeţi

Primii colaboratori la Sămănătorul

În numerele apărute în anul 1901 (vineri, 2,9,16,23,30 decembrie) şi în cele din anul următor, colaborează printre alţii: Dimitrie Anghel, Zaharia Bârsan, Ion Gorun, Ion Agârbiceanu, E. Gîrleanu, C. Moldoveanu, Constanţa Hodoş, Ilarie Chendi, R. Cioflec, V. Savel, G. Tutoveanu, Ion Adam, G. Vîlsan, alăturându-se în anii următori şi Ioan A. Bassarabescu, Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti, Emil Gârleanu, George Topîrceanu, Ion Minulescu, Elena Farago, Emil Isac, etc.

Directorii Sămănătorul

Între 2 decembrie 1901 şi 29 decembrie 1902, directori au fost George Coşbuc şi Alexandru Vlăhuţă. Între ianuarie 1905 şi iunie 1905, direcţia a aparţinut unui comitet de redacţie sub conducerea lui Ilarie Chendi. Din iunie 1905 până în 17 octombrie 1906, animatorul ei a fost istoricul Nicolae Iorga. Din octombrie 1906 până în decembrie 1908, direcţiunea aparţine unui comitet compus din Ştefan Octavian Iosif, Mihail Sadoveanu şi Ion Scurtu. După plecarea de la revistă a lui Nicolae Iorga, celor trei redactori li s-a alăturat şi Dimitrie Anghel şi Constantin Sandu-Aldea, pentru partea literară, şi Gheorghe Munteanu Murgoci, pentru partea ştiinţifică. Din decembrie 1908, până în decembrie 1909, director al revistei a fost Aurel C. Popovici. Din ianuarie 1910 şi până la 27 iunie 1910, direcţiunea aparţine unui comitet în frunte cu Ion Scurtu.[6]

Poeţii Sămănătorul

Într-un volum scos la Editura Minerva, în anul 1978, [[Petru Homoceanul publică poeziile poeţilor de la Sămănătorul.[7] Ei sunt în ordine alfabetică: Dimitrie Anghel, Traian Anghelovici, Zaharia Bârsan]], Ion Bârseanul, Ion Borcia, Ştefan Braborescu, I. Broşu, N. Budurescu, O. Carp, Panait Cerna, Maria Cioban-Botiş, Romulus Cioflec, Em. Ciomac, Eugen Ciuchi, Ana Codreanu, George Coşbuc, Maria Cunţan, [[Alexandru Davila, C. Doboş, Al. G. Doinaru, Ion Dragoslav, Elena Farago, A. Forgaci, Zoe G. Frasin, Enric Furtună, Const. C. Giulescu, Octavian Goga, C. Sp. Haznaş, Spiru Sp. Haznaş, Lazăr Iliescu, Şt. O. Iosif, Vasile Lascăr, I. C. Leandru, Ana Manolache-Holda, I. M. Marinescu, A. Mîndru, Corneliu Moldovanu, D. Nanu, Natalia Negru-Iosif, G. Orleanu, Oreste (Georgescu), M. Paleologu, Ecaterina Pitiş, Vasile Podeanu, Volbură Poiană, Andrei Popovici Bănăţeanu, Dinu Ramură, Mircea Dem. Rădulescu, G. Rotică, Ecaterina M. Sadoveanu, G. Săpunaru, Mihail Săulescu, Al. Scepkin, Aurel Seca, T. U. Soricu, Artur Stavri, Eugeniu Ştefănescu-Est, D. Teleor, C. Teodorescu, G. Tutoveanu, G. Vâlsan, Alexandru Vlăhuţă, N. Vulovici.

Revista Sămănătorul condusă de Alexandru Vlăhuţă şi Gheorghe Coşbuc

În timpul celor doi directori, mişcarea semănătoristă reuşise un lucru extrem de important: un public cititor propriu. Nu cu mai mult de nouă ani în urmă, Caragiale îi declarase în stilul lui propriu, lui Vlahuţă:„Degeaba, n-ai pentru cine să scrii, n-ai public”.[8] Acum, „Sămănătorul” fusese bine primit, avea un public fidel dar nu s-ar putea spune că sămănătorismul era gata format sub directoratul lui Vlahuţă şi Coşbuc. Printre alte presupuneri asupra faptului că ei abandonaseră revista după numai un an de conducere, se numără şi aceea că descoperiseră în politica lui Haret „o latură diversionistă” ce i-ar fi determinat să plece spre a se delimita de ideologia revistei.[9] Mai există şi alte presupuneri privind abandonarea revistei. Una din ele era că G. Coşbuc, poetul baladelor şi idilelor acceptase conducerea „numai pentru a se putea îndepărta de Albina”

Motivul care a atârnat însă cel mai greu în cumpănă, a fost, ca mai întotdeauna prin redacţii, criza de generaţie deşi între el şi redactorii de bază - Chendi n. 1871, Iosif, n. 1875, Scurtu, n. 1877 – nu era o diferenţă de vârstă mai mare de un deceniu. Cu toate acestea, Coşbuc ajunsese „om mare” şi în consecinţă bătrân, pentru că era Laureat al Academiei şi membru corespondent al ei, era mereu invitat la palat şi la masă de miniştri sau ministeriabili mai de soi sau mai mărunţi. „Nu te mai înţelege lumea deloc, deloc” îi striga Chendi, pe când dimpotrivă, Coşbuc nu-i înţelegea pe redactorii mai tineri, nu le accepta orientările şi nici mentalitatea.
Poate din cauza discuţiilor cu Chendi, poate din alte raţiuni, George Coşbuc se gândise a lăsa „Sămănătorul” pe mâna acestor redactori tineri cu gândul că îşi vor da din această nouă poziţie mai mult interes. Astfel, între 29 decembrie 1902 şi 5 iunie 1905, direcţia a fost lăsată într-adevăr unui comitet de redacţie dar sub conducerea lui Ilarie Chendi. Din vara anului 1905 şi până în 17 octombrie 1906, conducerea va fi preluată de Nicolae Iorga. Ca director la „Sămănătorul”, Iorga strânge cam aceiaşi durată de timp cât deţinuseră direcţia Vlahuţă şi Coşbuc, aşa că nu se poate spune nici că semănătorismul fusese gata format pe vremea celor doi, nici că ideologia lui s-a manifestat numai prin Iorga [1]

Revista Sămănătorul în anii următori. Sămănătorismul.

Având în vedere că revista „Sămănătorul” a fost condusă de diverse colective si personalităţi din lumea literară, nu se poate gândi global ideologia revistei, de la primul până la ultimul număr, fără disocieri dar un curent comun numit semănătorism a existat. Văzut în ansamblul său, datorită unui important public cititor, sămănătorismul a rămas alături de mişcarea poporanistă a lui Spiru Haret unul din curentele ideologice remarcabile ale începutului de secol XX. Apariţia lui a contribuit nu numai la culturalizarea maselor dar şi la dezvoltarea interesului faţă de problema ţărănească, ţărănimea fiind aflată tocmai în acei ani în criză, criza culminând cu răscoalele din anii 1907. Se consideră totuşi de mulţi critici literari că principalul artizan al acestui curent a fost Nicolae Iorga deoarece el preţuia, mai bine decât oricare altul, tradiţiile noastre istorice şi cultural-artistice unde folclorul deţine un loc important, valorile noastre naţionale, lupta pentru emancipare şi eliberare naţională. Acestea erau preocupările lui dintotdeauna dar cu ocazia conducerii revistei „Sămănătorul”, el a modelat noile concepte definindu-le, sintetizându-le şi teoretizându-le. [10]
Ideea centrală din jurul conceptului „Sămănătorul” se leagă de aspectele cele mai acute privind instrucţia şi educaţia permanentă a societăţii, de necesitatea culturalizării maselor dar şi a formatorilor de opinie. Însuşi „a semăna” dă de înţeles că reprezentanţii acestui curent civic „seamănă” concepţiile lor. Şi nu numai în mediul sătesc ca odinioară ci în întreg ansamblul societăţii.

Situl Semănătorul

Într-un efort de a reanima vechi reviste literare, în format online, Artur Silvestri trimite în anul 2007 tuturor prietenilor, o „Scrisoare de Bunavestire” în care configurează conceptul de bază al unei noi reviste „Sămănătorul”: „Semănătorul”: „Acesta este un program nu de "ripostă" ci de "re-cucerire", de completare de informaţie şi de alternativă, spărgând "nucleul dominant" ce impune teme, idei şi nume într-un canon restrictiv care - dincolo de aspectul simplificator - ucide prin omisiune, "etichetism" stupid şi întrerupere de continuitate acolo unde trebuie să existe echilibru şi fruct în evoluţiile noastre.” (Artur Silvestri -„Scrisoare de Bunavestire”, 2007)
Răspunde la scrisoare Fundaţia Tismana, care se simte legată de vechea revistă prin George Coşbuc care-şi petrecea mai toate vacanţele la Vila Sfetea de la Tismana. Fundaţia oferă sprijin logistic, de natură informatică, executând situl „Semănătorul”. Primele pagini definesc conceptul dar redacţia de la Tismana, în lipsa unor redactori de specialitate, se limitează pe site-ul Semănătorul,[11] la oferirea de informaţii despre reţeaua publicaţiilor ARP – Asociaţia Română pentru Patrimoniu.

Editura Semănătorul – Editura online

În anul următor, datorită numeroaselor scrieri - ce depăşeau ca întindere textul unui articol - şi care veneau la redacţia de la Bucureşti a publicaţiilor ARP, se înfiinţează „Editura Semănătorul online” cu un site nou[12]. Scopul era următorul: ”Pentru a sprijini pe autorii cu mai putină trecere în jungla editorială de azi, ARP creează, începând de la 1 iunie 2008, "Editura online" care va fi un nou sprijin pentru cei care, având talent, nu au şi puterea de a-şi impune creaţia făcând-o să iasă la iveală. "Editura online" va publica în formă electronică volume noi, propuse de autori, uşurând astfel contactul acestora cu cititorii din toată lumea dar şi cu editorii de cărţi "pe hârtie".”

Preluarea volumelor de la autori şi punerea lor pe site putând fi efectuată de unul-doi redactori, Fundaţia Tismana îşi asumă împreună cu fondatorul său specializat în informatică, gestionarea site-ului. După numai cinci luni, redacţia de la Tismana este nevoită să gestioneze conceptual şi tehnic, cele două site-uri în totalitate, datorită decesului fondatorului Artur Silvestri. Continuatoarea proiectului, Mariana Brăescu - Silvestri, prin ARP – Asociaţia Română pentru Patrimoniu, se oferă să sprijine material găzduirea site-urilor pe Internet, un lucru foarte important. Timp de mai bine de doi ani s-au publicat la această editură online peste 500 de volume, articole de critică literară, recenzii şi referinţe a peste 100 de autori, unii din ei fiind foarte cunoscuţi în lumea universului literar românesc. Proiectul a fost util prin tipărirea ulterioară a volumelor existente pe site, precum şi republicarea online în volume revizuite şi adăugite, a unor volume deja tipărite, dar pe care, editurile nu mai riscau reeditarea.

Site-ul Semănătorul şi-a extins ulterior activitatea datorită unor condiţii obiective:

Depăşind aceea masă critică ce atestă un fenomen notabil, „Semănătorul – editura online” se dezvoltă continuu, lunar editându-se un Buletin Informativ[16] cu noile apariţii.

  1. ^ a b Sămănătorul 1901-1910
  2. ^ Dicţionar cronologic „Literatura română”, Ed. Ştiinţ. şi Encicl., Buc., 1979, pag. 226
  3. ^ „G. Coşbuc – O privire asupra operei literare”, Editura Pentru Literatură, Bucureşti, 1967, pag. 136
  4. ^ Lucian Valea – Pe urmele lui George Coşbuc, Editura sport-turism, Bucureşti, 1986, pag. 203
  5. ^ D. Vatamaniuc - „G. Coşbuc – O privire asupra operei literare”, Editura Pentru Literatură, Bucureşti, 1967, pag. 137
  6. ^ Petru Homoceanul – Poeţii de la Sămănătorul, editura Minerva, Bucureşti, 1978, pag. 9
  7. ^ ibidem
  8. ^ Râpeanu, Valeriu, Vlahuţă şi epoca sa, Ed. Tineretului, Bucureşti, 1966, pag. 191
  9. ^ Dima-Drăgan, C. George Coşbuc referendar la Casa Şcoalelor, Contribuţii documentare, în Limbă şi Literatură XI, Bucureşti, 1966, pag
  10. ^ ibidem
  11. ^ Sămănătorul
  12. ^ Semănătorul - Editura online
  13. ^ Articole Sămănătorul
  14. ^ Secvenţe video Semănătorul
  15. ^ Aunţuri Sămănătorul
  16. ^ Buletin informativ Semănătorul

Bibliografie